Sau de ce sa alegi carti pentru copii cu imagini si desene

Crezi cumva ca toate cartile pentru copii contin foarte mult text, ca rolul lor este a fi folosite ca si material didactic in anii de scoala? Esti convins ca titlurile din bibliografia obligatorie trebuie citite, rezumate, comentate si pregatite pentru examene sau teste? Ai impresia ca sutele (ori miile) de carti pentru copii sunt de fapt mini-carti pentru adulti – adica doar mai scurte, mai pe intelesul celor mici si cam atat?

univers-ce-faceti-dupa7378.jpg

Ei, s-ar putea sa te inseli amarnic. S-ar putea sa fi uitat complet ca fata de noi (adultii), copiii sunt foarte diferiti. Nu sunt niste mini-oameni, cu dimensiuni mai reduse sau capacitati mai scazute. Ci ei, micutii nostri, au un alt mod de a cunoaste lumea; au o alta curiozitate si un alt fel de a invata. Atentia lor este captata altfel, iar procesul de invatare, inca din primele lor luni de viata, nu este bazat pe disciplina, planuri si rezultate masurabile.

Tocmai de aceea, permite-mi astazi sa iti prezint cateva din beneficiile alegerii unor carti ilustrate pentru copii. Pentru ca daca vrei sa incepi inca din primele luni de viata cu niste carti bune, o sa apreciezi sfaturile si explicatiile de mai jos:

  • Cartile cu ilustratii nu sunt simpliste. Ele contin desene, mai putin text decat o carte obisnuita (un roman, de exemplu) si sunt destinate unei audiente mai tinere care fie nu poate citi, fie are doar abilitati de baza de lecturare.
  • Imaginile de aici joaca un rol major in invatare, aratandu-le celor mici cum sa faca legaturi intre lucruri si sa isi dea seama de identitatea lor.
  • Interactiunea pe care cei mici o au cu aceste carti ilustrate este poate cel mai important aspect: deschide copertile, iar micutul tau va fi cuprins de entuziasm. Vor din nou si din nou sa parcurga paginile, precum facem noi cu un serial TV preferat. Prichindeii analizeaza o scena din carte fara a intelege sa citeasca si totusi pricep scenariul Inteleg ce este inceputul, cuprinsul si finalul unei povesti. Mai apoi, cand cresc, reusesc sa asocieze cuvintele de pe pagini cu ilustratiile alaturate. Imaginile le permit sa urmareasca desfasurarea povestii si fac ca aceasta sa primeasca mai multa insemnatate, in mintea lor.

univers-sam-cel-prea-timid6790

  • Cartile de ilustratii, de calitate, promoveaza participarea celor mici si incurajeaza imaginatia. Mai mult de atat, ii ajuta sa raspunda imaginilor si sa inteleaga ce rol au ei si ce rol au cei din jur in aceasta lume noua. De asemenea, prin carti, copiii leaga conceptele de cuvinte (uitandu-va la ilustratii si citind textele impreuna).
  • Copii iubesc arta! De ce credeti ca cei mici sunt atrasi de activitati ca desenatul, coloratul, mazgalitul cu degetele? Desenele din carti ii ajuta pe prichindei sa aprecieze mai profund arta si sa recunoasca mai usor diferitele culori, stiluri si interpretari ale povestii.
  • Prin cartile cu ilustratii, copiii se familiarizeaza cu concepte complexe, descoperind lumea si intelegand realitati ce altfel ar fi greu de explicat. Astfel, prin povesti si imagini lucrurile devin mult mai clare.

La Cartemma gasesti carti cu ilustratii atent selectionate, captivante, interactive si educative, in limba romana si in limbi straine. Descopera o lume minunatat, in imagini, alaturi de cei mici!

Share: