Viata dupa bebe: Cum sa fii tu insati dupa sarcina?

Pentru cele mai multe mamici, viata dupa nastere nu mai arata ca cea de dinainte. Sa ai un copil te schimba irevocabil, atat pe exterior, cat si pe interior.

Socul nasterii, rolul de mama, presiunea financiara, anxietatea parentala, oboseala, intoarcerea (sau nu) la munca, cercul de prieteni care se schimba, toate aceste lucruri au un impact major asupra emotiilor si sentimentelor fata de tine insati.

Insa, cu siguranta iti este dor de acea “tu” fara griji si copilaroasa, care petrecea in weekend, era apreciata la munca, mergea la salon si avea o multime de hobby-uri.

Iata cateva modalitati de a te simti tu insati in noul capitol din viata ta:

1.Miscare

Aceasta este esentiala. Trebuie sa te misti, sa transpiri si sa inveti sa iti iubesti din nou corpul.

In primul rand, sarcina isi pune amprenta asupra trupului. Kilogramele ramase te pot face sa nu te mai simti tu in pielea ta. Hainele elegante si timpul petrecut in oglinda sa te aranjezi au fost inlocuite de haine largi, pe care, poate, nu iti place sa le porti.

Cel mai probabil, ai impresia ca nu ai timp de sala sau de gimnastica, dar nu este asa. Cu cateva modificari in activitatile de zi cu zi, vei vedea imediat rezultate. Spre exemplu, cand faci cumparaturile, grabeste pasul prin magazin, lasa caruciorul la intrarea in supermarket si du plasele pana la masina in brate, adauga mai multa greutate in carucior si plimba-te pe aleile in rampa din parc. Bineinteles, fara sa exagerezi, totusi.

Daca iti este greu sa te apuci singura, roaga-ti partenerul sa te sustina in acest demers, consulta oferta de echipament fitness atat pentru tine, cat si pentru el si, in scurt timp, vei putea sa imbraci blugii preferati din nou.

2.Investeste in prieteni

Prietenii – buni, inteligenti, distractivi, intelepti – sunt una dintre cele mai mari puteri ale tale in aceste momente. Dupa ce nasti, este foarte important sa nu neglijezi relatiile cu cei apropiati.

Planifica iesiri in oras, seri de gatit si jocuri, impartasiti experiente unii cu ceilalti. Un cerc de prieteni apropiati sunt ca o asigurare pentru sanatatea mintala si emotionala. Daca toti aveti copii, incercati, pentru cateva ore, sa va detasati si sa vorbiti despre altceva decat biberoane, scutece si medici pediatri.

3.Nu te simti vinovata

In viata oricarui parinte, vinovatia isi va face la un moment dat aparitia, dar aceasta nu face bine nimanui.

Mamele, in special, simt ca trebuie sa faca totul pentru micutii lor, sa fie permanent langa ei si sa nu ii lase in grija altora, nici macar a partenerului.

Acest lucru este aproape nebunie. Va conduce la epuizare si la deteriorarea relatiilor cu cei din jur. Invata sa nu te simti vinovata daca lasi bebelusul pentru cateva ore cu altcineva, timp in care ai grija si de tine.

4.Intimitate

Este greu sa te simti sexy dupa ce ai schimbat scutece toata ziua, dar fa-o. Cand copiii v-au transformat, practic, in colegi de apartament, momentele intime cu partenerul vor fi magice.

De asemenea, si pe parcursul zilei, un sarut rapid, o imbratisare pe fuga si o privire fac minuni si va vor intari relatia si mai mult.

In plus, cu cat va veti intalni mai des sub asternuturi, cu atat veti vrea mai mult, deci win-win pentru amandoi.

Prin urmare, daca iti doresti sa te simti din nou femeie, nu doar mama, lasa deoparte orice sentiment de vinovatie si rezerva cateva ore pe saptamana doar pentru tine si pentru adultii din viata ta.

Sursa foto: rawpixel.com

7 comentarii la „Viata dupa bebe: Cum sa fii tu insati dupa sarcina?

  1. Am alăptat foarte mult, oricum eu sunt tare slăbuța de fel, mi-as dori sa ma îngraș puțin. 😊

Lasă un răspuns la Ralu Brezniceanu Anulează răspunsul