Într-o zi pe înserat,

Fetița mea a aflat,

Ca cățeaua i-a fătat,

Un cățel și o cățea,

Amândoi negri ca ea.

Bucuroasă mai era,

Mâncărică nu avea,

Si Adelina zilnic ii ducea.

Când sa meargă a doua zi

Cățelușul ei muri.

Au rămas mama si fiica,

Cățelușa și mămica.

Dar povestea nu e gata,

Când sa meargă a treia zi,

Pe nimeni nu mai gasi.

Amândouă au plecat,

La vecinul supărat,

Că-i plecaseră cățeii,

Și au rămas singuri vițeii.

Adelina se gândi,

Ca să meargă pan-la ei,

Dar când eu i-am explicat,

Că vecinu-i supărat,

S-a gândit ca e mai bine,

Să-i privească de la mine.

Si rapid și-a cautat,

Un binoclu performant,

Ca să vadă pan-la câine ,

Să știe dacă e bine.

Si uite-așa ea stătea,

Toată ziua cauta,

Cu binoclu de copii,

Pe iubiții ei căței.

Jucării de exterior,

Are ea și un tractor.

Dar nu o interesa,

Doar pe Lesie o striga.

Dar ea încă nu stia,

Că un animal pufos,

Face totul cam pe dos.

Cadouri pentru copii,

Sunt doar ceva jucarii.

Jucării copii trei plus,

Cățelușii tot s-au dus,

Pan-la urma la Adelina,

Ca să-i bucure inima.

Si uite – așa s-a încheiat,

Aventura de vânat,

Cățelușii altuia,

Fără sa merg cu ea,

La vecinul supărat

Tare m-am mai bucurat.

Poezie creată cu ajutorul Adelinei pentru Blogalinitiative, inspirată dintr-o întâmplare reală.

Share: