Bine v-am regăsit în 2022, vă doresc sa aveți un an prosper, cu sănătate și numai bucurii.
Astăzi o să vă povestesc un pic despre ultima comandă la Libris, mai exact cea din luna decembrie. Am ales câteva cărți pentru Adelina pe care mi le doream de ceva timp dar nu știu de ce tot căutam și altceva.
Marele ghid al bunelor maniere este una dintre cărțile pe care îmi doream să le citesc împreună cu fetița mea. Este o cartea ușor de parcurs cu povestioare din care reiese câte o lecție.
Adelina este la perioada în care totul i se pare o distracție continuă și uită de bunele maniere inclusiv de „regula celor doua cuvinte” dar și de alte politețuri.m
Mereu am încercat să îi atrag atenția pentru un comportament bun care să o ajute în formarea ei ca om. Această carte ne explică cât de important este acest lucru și că uneori să ai un comportament civilizat poate fi un pic mai greu decât mersul la școală.

Cea de-a doua carte este Micile genii – jocuri de cultură generală. La fel ca și la cartea de mai sus, mereu o găseam interesantă dar nu îmi făceam curaj să o comand pentru că nu eram sigur că o să ii placă.
Cartea conține peste 90 de teste de cultură generală potrivite copiilor. Testele vin sub forma de grilă, mai exact, întrebările au patru variante de răspuns iar noi trebuie să încercuim varianta corectă. Acest lucru a încântat-o pe Adelina, așadar am lucrat cu drag împreună pe această carte. La sfârșitul cărții găsim și răspunsurile corecte, pentru ca cei mici să memoreze răspunsul corect chiar dacă mai greșesc pe ici pe colo.

Adelina este la perioada în care învață să citească și din acest motiv i-am ales și doua cărticele pentru citit. Învăț să citesc – poezii de iarnă de Vasile Alecsandri și Iarna pe uliță de George Coșbuc. Nivelul 2 este special conceput pentru cititorii începători mai ales ca sunt și în programa școlară. Aceastea sunt ușor de citi datorita literelor care au dimensiuni mari, ilustrații frumos colorate care ii atrag pe ce mici completând firul narativ.

Acestea au fost ultimele cărticele comandate anul trecut. Deja căutăm noi cărți care să ne încânte și din care să învățam lucruri noi.
Voi ce le mai citiți copiilor?
O să salvez titlurile cărților menționate, să știu de ele pentru viitoare cadouri:)
Aveam o perioada in care comandam foarte des carti de la Libris.
Mereu e o bucurie când ajunge o comandă de cărți!
O sa adaug si eu jocurile de cultura generala la urmatoarea comanda. Sigur ii vor placea si fetitei mele.
Noi am avut un advent calendar de sarbatori cu carti si acum citeste benzi desenate cu supereroi.
Noi citim carticele cu povesti, are doi ani mandrul.
cartea cu bunele maniere imi place, cred ca o sa o comand si eu
Foarte faine achizitiile tale. Spor la lectura!
Lui Albert ii citesc cartile din seria cu Bondarel, iar Maia citeste ceva de la Editura Litera.
BWER empowers businesses in Iraq with cutting-edge weighbridge systems, ensuring accurate load management, enhanced safety, and compliance with industry standards.
OYbPwI9dpzz
krtQgQkcKXK
9ygolJiup7y
vLrmo68ZYMw
xmcnrDKwP47
6EaGMsVlk0b
zQVNsBTX7w3
Mf5RUVyY2A4
1NSf4ro8vr1
kN7u3eEjGZt
liS5jBkowvb
paufSE0Z2cb
H8b6NXqugZr
E6ktM5FJwdQ
nOUkgQV0FLu
YrTPNK9Le65
ZNJwBOzpGk7
R5ZeS5qVWDN
tGnuTi5HLtE
x55IJYNS4Rm
884p7R9tRHi
RhrcGkrf2Ml
3E4OPh0V9f1
33OvHmbqt1s
3f58N8Pr0GX
DIbtW9AmRSO
qE0ngACLIE4
4YKBBls3HGC
mUBLzw1JMgA
VuH36pqmSaT
JlZv6aY6Jyf
D4Y5TEjCwok
44uXK4wRovq
zKYEMrbrQPB
6TA0MlVYg4R